Dristor din Budapesta si Nistorescu la Cotidianul

Prima parte a titlului, desi mai veche, pentru unii e inca o noutate. A doua jumatate, desi noutate, e o vechitura. O haina ponosita care e aruncata peste Cotidianul, in ideea ca il va resuscita. Primele masuri pe care fostul mare gazetar le-a luat au fost sa dea afara un jurnalist, pe motiv ca nu cadra cu noul profil al ziarului. Care profil? L-a anuntat cineva sau a anuntat cineva redactia ca de azi ziarul va fi asa si pe dincolo, si dupa o perioada in care s-ar fi urmarit rezultate, cine nu ar fi facut fata sa fie dat afara? Nu, asistam la o actiune tipica de management romanesc, in care deciziile se iau dupa ureche. Poate ca Nistorescu a fost cineva la un moment dat, dar prestatiile sale din ultima vreme arata o hoasca plina de venin, care nu de putine ori a surprins prin articole pe care te-ai fi asteptat sa le gasesti mai curand in Romania mare. A se vedea si postul Un bezmetic acru al lui IT Morar, care iata, s-a trezit peste noapte coleg cu bezmeticu'! E omenesc sa incepi sa te ramolesti de la un anumit numar de ani incolo, dar daca simti ca nu te mai tin bracinarii, ocupa-te de gradinarit, de crescut nepoti, e mai nobil. Putinii jurnalisti buni care au mai ramas la Cotidianul, botezat de prieteni Coti, din simpatie, e foarte posibil sa plece acum cu venirea bezmeticului acru. Ce credibilitate mai poate avea ziarul acum, cu Nistorescu dand afara un jurnalist pentru ca ii ataca un cunoscut despre care ar fi existat ceva informatii ca a colaborat cu securitatea. Acelasi Nistorescu, implicat intr-un accident la sfaristul anului trecut, de care nu mai stim nimic. Trist este ca, la fel ca in politica si in show biz, si in presa avem fix aceeasi problema: rulam aceiasi si aceiasi oameni, pana ne ia ameteala. Astept cu dezinteres sa vedem unde o sa fie rulat Cristoiu, un alt mohican al presei romanesti. Chiar nu putem sa ne reinventam? Chiar nu putem sa gasim niste figuri mai proaspete? Daca saorma Dristor poate sa se reinventeze, noi de ce nu putem?
Later edit: Morar scrie pe blogul sau ca refuza sa colaboreze cu Nistorescu.

3 carente

Ca orice om am si eu un talent aparte: ma aflu, fara sa vreau, frecvent, in preajma unor oameni celebri. In orice caz, mai celebri ca mine. De pilda, cate sanse ar fi fost ca astazi sa trec pe langa premierul nostru in piata Amzei, proaspat iesit de la cumparaturi de la Nic, intrand sa ciocneasca una mica la Harbour? Depinde, se poate spune. Bun, atunci va mai dau una: ce sanse ar fi existat ca, anul trecut, in luna iunie, sa trec pe langa C.P Badescu in ditamai Londra? Am o colectie de treceri pe langa oameni celebri, din care ar trebui sa inteleg ceva. Ce-ar trebui sa inteleg?
Mi se mai intampla insa un lucru cu care n-ar trebui sa ma mandresc. De multe ori sunt la o distanta asa de mica de oameni cunoscuti incat as putea sa-i ating. Sunt amici actuali sau din cine stie ce trecut, colegi de azi sau chiar prieteni cu care stiu ca trebuie sa-mi planific curand intalniri. Si stiti ce fac? Fug. Serios, fug. Fug de rup pamantul. Tot in Londra s-a intamplat sa trec pe langa amicul S., pe care nu-l mai vazusem de aproape zece ani, in ciuda caldei corespondente, stabilisem sa ne vedem intr-una din zilele sederii mele. Nu mi-a venit sa cred intr-o seara cand, mergand la Globe Theatre, trec tocmai pe langa acest prieten. Stiti ce-am facut? Da, asa, dar de unde ati ghicit? Aveti dreptate, l-am ocolit. Unora s-ar putea sa vi se para marsavie, lipsa de caracter si ce mai vreti. S-ar putea ca pe undeva sa aveti dreptate cu fiecare atribut. Nu stiu daca de fiecare data, insa in cazul respectiv, socul a fost asa de mare incat am zis: nu se poate, e doar in mintea mea. Cu S. o sa ma vad maine. Din nefericire insa, maine S. nu a mai putut si, mereu s-a ivit cate o scuza care ne-a blocat revederea.
Dincolo de faptul ca nimeresc in preajma vip-urilor si a amicilor cu care nu mi-am dat intalnire, din cand in cand mi se mai intampla, ca oricui, sa ma nimeresc pe langa oameni pe care chiar nu vreau sa-i revad. Astazi de pilda, daca grabeam pasul, as fi atins-o pe S., care se unduia pe trecerea de pietoni. Am privit-o cum se indeparta, incercand sa nu-i tintesc prea tare ceafa, stiind ca femeile au un simt al lor care le poate face sa se intoarca atunci cand se simt privite. Am privit-o si i-am ghicit traseul. Cat de previzibili suntem, am gandit. Si am condus-o cu gandul pana in statia ei de tramvai. Eram ca o instanta care ii stie miscarile si as fi stiut si ce-ar fi avut de zis vazandu-ma, asa ca la ce bun sa ma bag in seama?

Dristor din Budapesta

Lume, lume, datorita succesului fulminant dovedit in cartierul Dristor, saormaria Dristor a inceput sa exporte celebra-i saorma si in alte cartiere. Deocamdata Budapesta/Cantemir. Cine urmeaza?

A yogurt a day keeps the crisis away

De vreo saptamana am o masa pe zi asigurata, la metrou Unirii!

Doamna Popa si Coloana infinitului

Mihaela Popa, fosta angajata a biroului PWC din Londra, isi acuza fostul angajator de discriminare si cere despagubiri in valoare de 46 milioane de euro. Romanca, al carui salariu anual era de 47.500 euro, pretinde ca i se promisese promovare si un salariu anual de 580.000 euro plus bonusuri. Imi place stirea, pentru ca e cu romani. Mai precis cu romance si daca memoria nu ma-nsala e prima oara cand auzim de un nume romanesc implicat intr-un astfel de caz. 46 de milioane de euro. Habar n-am ce inseamna asta. Ma gandesc la chestiile care ma intereseaza si ma-ntreb cate bucati as putea sa am de banii astia. Cate tone de inghetata? Cate containere de cirese? Ma depaseste. Stiu sa numar pana la un punct, dup-aia mai bine ma uit pe cer, la stele si ma gandesc ce-ar fi sa fie bani. Deci aceasta doamna contabil intr-o multinationala avea salariu anual de 47.500 de euro. Carevasazica atata valoreaza mintea unui contabil de multinationala. N-am nimic cu profesia, e cat se poate de onorabila, insa ce gandeste, ce creeaza aceasta minte ca sa merite acesti bani? Atunci in ce multinationala ar trebui sa lucreze un Cartarescu sau ar fi trebuit sa fie inrolat Brancusi ca sa castige cat Coloana infinitului? Mintea unui contabil, mai scumpa de mintea de artist? In ce fel de lume traim?

Thumbs up

In cazul unora parca ar gandi cu degetele. De exemplu ale ei: fuga-fuga pe tastatura toata ziulica. I-am invatat ritmul, pauzele, intretaierile, revenirile si razgandirile. Din coltul unde ma aflu i le vad pe toate cinci lacuite cu oja gri sidefat. Si-ar turna sclipici si pe gat daca ar putea sa sclipeasca. Stau cu nervii incordati si ii pandesc carnaciorii la fel de patrati ca tot restul corpului ei. Si masina cand si-o parcheaza si-o parcheaza tot asa intr-un fel patrat. Masina ei se lateste pe trotoar ca nicio alta. Si cand merge parca i-a luat forma imensului ei posterior. Care si el e patrat, la fel ca si capul incadrat de o tunsoare patrata. Dar parca despre degete era vorba.

Pe cine ai langa tine

Filmul vazut aseara la mall, Public enemies, mi-a dat o idee care ar putea sa mai civilizeze putin salile noastre de cinema, unde a devenit aproape un chin sa intri. Una din putinele scene de retinut din film il arata pe Johnny Depp ("John Dillinger"), mare jefuitor de banci, la film. Inainte sa inceapa filmul, pe ecran apare un anunt gen Wanted, in care spectatorii sunt invitati sa se uite la stanga, apoi la dreapta si sa se asigure ca nu cumva vecinul de scaun ar fi cel cautat. Urmand modelul, as poza "infractorii" din salile de cinema si le-as arata mutrele pe tot ecranul, in malluri, sa se vada si ei cat de groaznici sunt. Si dupa, as aprinde luminile in sala si as zice: uitati-va in stanga, uitati-va in dreapta. Odata identificati, sa fie tarati afara de politia multiplexelor si loviti in plex cu flexul si sa fie pusi sa faca 5000 de genuflexiuni pan-or asuda sa le treaca dorinta de popcorn, pocnit baloane de guma de mestecat, vorbit la telefon in timpul filmului, povestit filmul cu alt "infractor", hahait zgomotos samd.